Rugăciunea unui Adam

La început nimic,

apoi doar atât, atât cât să’i simt gustul prea dulce dar prea bun…

în vârful limbii şi cu toata inimă degust plăcerea a ceea ce nu trebuia să fii simţit vreodată.

Eu, eu sunt de vină ca Eva a muşcat, eu sunt de vină ca mărul e acum rotund…

la început a fost pătrat dar am muşcat şi eu şi ea, eu, ea…

da, ştiu, îmi merit pedeapsa nu pentru că am gustat dulcele gust al unui măr otrăvit de cunoaştere, dar pentru că am încălcat porunca.

Arde’mi limba şi pântecele odată cu ea, leagă’mă de mine şi taie’mă în două, ba în trei şi dă o parte din mine şi ei…să fie gura ca s’o pot săruta până voi muri…

Aruncă’mă’n stele şi suflă spre mine ca praf de lună să mă fac şi ca o adiere să o mângâi pe Eva mea prin părul de caşmir, murind apoi odată amândoi…

O, Doamne, Tu, împotriva Celui care am păcătuit, să nu vrei să mă ierţi, te rog, să uiţi pe veci şi să mă ştergi din cartea Ta dar să o ierţi pe ea căci o iubesc, cu’aceeaşi inimă cu care am păcătuit şi tot pe ea aş vrea acum să o zdrobesc…

Ah, şi chinul a’nceput cu soarele căzând la orizont…

Dar Doamne, nu trebuie natura ca să pedepseşti pentru o muşcătură de a mea, te rog, adu din nou un soare nou şi nu îl prăpădi pe’acesta vechi ci suie’l iar din nou unde a fost ca să îmi dea lumină şi noroc cât mai trăiesc…

Sau poate e mai bine cu luna să mă ‘nalţ şi eu, şi’apoi cu ziua să m’arunc în veşnicul abis de sub terest…

.

2 ²

De ce nu simt focul?

Sunt prea mic, sau sunt prea mare?

Mă lovesc de stânci, mărgăritare şi ceru’ntreg mi’e martor că mă doare…

Nu mai am aer să respir pe gură, în piept am pietre dar…nu simt ură

Mă’ntorc pe partea dreaptă, iarăşi zbier, mă lupt cu mine însumi, rămân dar un mister,

Cum să privesc la lună să spun că e frumoasă când am văzut iubirea?

Miros astăzi în faţă pe masa ce destinu’mi ghiceşte făr’ să vreau

Trei lucruri minunate şi un pahar murdar:

Iubirea o alegi şi când alegi e bine, rămâi pe veci albastru căci nu tu ai ales

Şi afli prea devreme, sau prea târziu că ceasul…

de Marele Maestru e pregătit din veci…

acestea trei sunt lucruri ce le înveţi în viaţă

sau prea târziu în minte încerci să le’nţelegi,

e minunat să aflu că viaţa fără Tine e abur ridicat spre Cer doar puţintel…

mi’e dor de Tine, Tată, mi’e dor sa’Ţi stau la piept dar văd cum doru’mi mare e’mbălsămat de Tine când lecţie de viaţă îmi dai ca să nu pier…

Tu ştii că viaţa’mi a stat în fir de aţă şi întrebări nebune iar mi’au trecut prin cap..

Dar scopul Tău cu mine şi azi şi’n veşnicie se’mparte fix la doi…

Te rog, ridică’l la pătrat…

Cel mai…

Cel mai frumos…este să-l cauti

Si minuni se naste’vor din nimic

Si lumi pagane din cadavru s’or alinta cu vers albastru si iar s’or naste flori din flori…

 .

Cel mai sublim…este sa’l cauti

Si iar s’or duce barci pe mari si gandurile de apoi

Si universuri reci si dure s’or transforma pe veci in urme si umbre si urme de flori…

 .

Cel mai nobil este sa’l cauti

Si faci din munte alte vai

Si stele arse, calatoare si umbre multe cu noroi sa se prefaca in minune, frumos, sublim, nobil ecou…

Când scrii, trăiești,

Când iubești, scrii…

După perdea

Albastrul se scurge pe ultima perdea, ultimul strop de ieri

Ultima speranţă pentru trecut..lăsată lângă fereastră a plecat…

Altele s’au născut iar fulgerul e’acum soare, luna e’acum stea…

Între ce’a fost şi ce va fi gustând prezentul între perdea şi geam

Privim la ‘cel viitor cu trecutul în buzunarul…rupt.

Necunoscut.ă

Atâtea flori de mare şi fagure de miere, miros de tei în aer şi turmele de oi

Cu pajişti multe, cerul când e’albastru, meteoriţi pe’orbită şi culori

Şi lumea multe lucruri a văzut însă uimirea cea mai mare e la tine:

Căci eşti frumoasă, eşti frumoasă şi sper că asta’i de la mine…

.

Atâtea lacrimi şi zâmbete s’au scurs şi norii plin de ploaie

Cu stele multe, universul, trei puncte, multe glasuri şi culori

Şi propoziţii cât o frază şi lumea’ntreagă la picioare

Tu ai atunci când viaţă zâmbind mi’o’mpărtăşeşti…

.

Atâtea multe zaruri şi soartă mută şi noroc

Cu munţi de râs sarcastic, castele, busuioc

Şi lumea ce se’ntreabă de unde’atâta spor

Realizez ca ei nu te cunosc…deloc!

Între cele două lumi!

Un cadru albastru de lemn aurit, migdale de zâmbet de’argit împietrit

Trei flori prea uscate pe masa de pal, minuni si secunde’ntr’un glob de cristal…

Scaune rupte, fotoliu mizer, o lustră de paie, un bec de oţel,

Cafea ruginită pe masa de ieri cu zahăr Iodată, cu lingura’n el…

Dezordine’n pat şi el numai e, oglindă crăpată, o vază de flori cu apă stricată şi fără de flori,

O pernă de paie cu pene în ea, o carte deschisă cu semn la Isaia, sclipire de geniu…

Doi fluturi gingaşi, culori ce învie şi ouă de Paşti, din carte se naşte viaţa din morţi

Iar casa de paie acum are roţi şi aripi şi zboară la Cer să revină din zgura de vină, din zgura de vină,

Încerc să m’apropii de carte uimit, versetul de aur citesc poticnit,

Mă scutur de praf, mă udă cu apă şi sânge de Miel şi apă de viaţă,

Ridică la Cer mizerul de mine, viaţă acum îmi curge prin vine,

Mi’aduc azi aminte că sunt un nimic trei ani fără patru trăind pe pământ,

Ridic acum fruntea din crucea de lemn, cu sânge pe creştet mă uit către El:

“Din casa de negru azi te salvez, de tine, de alţii te mântuiesc…”

 

Îngerul

O coală neagră de hârtie şi gumă din cerneală ca să nu mai şterg,

Minune de zâmbet acompaniat de clapele glasului tău

Cu rime din pianul ce naşte odată cu fiecare clipire a ochilor tăi…

Ah..de aş putea să aştern pe hârtie lacrimile tale de aur şi să le subliniez cu dor

Să le îngroş cu un sărut şi’apoi să mă întorc la ce făceam odinioară:

Să te preţuiesc…

Aşa aş vrea să treacă fiecare clipă din timpul în care mă gândesc la acel înger, aşa aş vrea să vină şi să treacă viitorul…

şi…

Şi limba mi’e uscată de parcă e un râu ce curge’n deal la vale şi seacă’n al lui drum

Şi pieptul rău mă arde şi fulger’al meu piept şi ustură şi doare de parc’ar fi de fier

Şi mâinile’mi sunt aspre şi ochii obosiţi de drumul printre oase şi viermi şi de străini

Şi parcă mor în fugă şi’ncet de’al meu păcat sunt tras în jos de guler, proptit de cuie’n prag

Şi singura mea şansă de’a mai lupta apoi în viaţa de păcate şi lupte şi noroi

Este să’mi dai un suflu din buze de smarald pe buzele de ceară şi aspre de păcat

Să le săruţi cu sfânt sărut de Dumnezeu Preasfânt prin buze de minune lăsată pe pamânt,

Prin buze de minune lăsată pe pământ…

Şi plin aş fi de viaţă când doar ’mi imaginez că suflii înspre mine migdale şi cu flori

Şi fără de mizerii viaţa mea ar fi dacă Isus prin tine la mine ar privi

Şi vreau fără de pată să fiu dar nu mai pot şi m’adâncesc în mine şi’n lucruri fără rost

Şi vreau să fiu ca Tine, cu tine vreau să fiu ca să trăim în lume ca vrednici sfinţi copii

Şi aste’ nu sunt rime, cuvinte fără leac..sunt lacrimile’amare ce nu pot să le plâng dar nici ca să le tac

Ci vreau să mă înveţi să fiu copil de’al Său, de tine am nevoie şi voi avea mereu

Şi’acum în miez de noapte la fel ca’n miez de zi…sărută’mă pe frunte ca să mai pot dormi,

Sărută’mă pe frunte ca să mai pot iubi…

fara diacritice

mananc tot  ce are forma ta…

respir tot ce expiri tu iar kilometrii se transforma in secunde,

nu mai am diacritice dar cerul l’am lasat albastru…inca nu am ajuns la el pentru ca nu te’am privit in ochi demult, demult…

revino in acelasi prag sau voi cadea in golul din camera ta, materia cenusie mi se va topi pe cravata legata la gat mai ieri de mana’ti de inger …

beau sperante  pana ma inec si sper ca apoi sa ma trezesc cu aripi ca sa mai mor odata la gatul tau sufocat de mirosul unui drum spre cer…

mi’e dor sa nu’mi mai fie dor de tine, mi’e dor de vocale duble rostite din pieptul

tăău!