Rugăciunea unui Adam
La început nimic,
apoi doar atât, atât cât să’i simt gustul prea dulce dar prea bun…
în vârful limbii şi cu toata inimă degust plăcerea a ceea ce nu trebuia să fii simţit vreodată.
Eu, eu sunt de vină ca Eva a muşcat, eu sunt de vină ca mărul e acum rotund…
la început a fost pătrat dar am muşcat şi eu şi ea, eu, ea…
da, ştiu, îmi merit pedeapsa nu pentru că am gustat dulcele gust al unui măr otrăvit de cunoaştere, dar pentru că am încălcat porunca.
Arde’mi limba şi pântecele odată cu ea, leagă’mă de mine şi taie’mă în două, ba în trei şi dă o parte din mine şi ei…să fie gura ca s’o pot săruta până voi muri…
Aruncă’mă’n stele şi suflă spre mine ca praf de lună să mă fac şi ca o adiere să o mângâi pe Eva mea prin părul de caşmir, murind apoi odată amândoi…
O, Doamne, Tu, împotriva Celui care am păcătuit, să nu vrei să mă ierţi, te rog, să uiţi pe veci şi să mă ştergi din cartea Ta dar să o ierţi pe ea căci o iubesc, cu’aceeaşi inimă cu care am păcătuit şi tot pe ea aş vrea acum să o zdrobesc…
Ah, şi chinul a’nceput cu soarele căzând la orizont…
Dar Doamne, nu trebuie natura ca să pedepseşti pentru o muşcătură de a mea, te rog, adu din nou un soare nou şi nu îl prăpădi pe’acesta vechi ci suie’l iar din nou unde a fost ca să îmi dea lumină şi noroc cât mai trăiesc…
Sau poate e mai bine cu luna să mă ‘nalţ şi eu, şi’apoi cu ziua să m’arunc în veşnicul abis de sub terest…
dovada
dragostei
gasita doar in El
…de la El……
…………..a lui pentru ea………………